Perfectionismul, ce este și cum se dezvoltă.

Home / Necategorizat / Perfectionismul, ce este și cum se dezvoltă.

Perfecționismul presupune exercitarea unei presiuni asupra noastră pentru a îndeplini anumite standarde înalte, care apoi influențează puternic modul în care gândim despre noi înșine. Cercetătorii au arătat că unele părți ale perfecționismului sunt utile, iar alte părțile sunt inutile. Psihologii noștri vă pot ajuta să identificați și să lucrați la părțile inutile, astfel încât să obțineți satisfacție din realizările voastre, pentru a avea o viață mai bună și să puteți face diferență între căutarea sănătoasă și utilă a excelenței și eforturile nesănătoase și inutile pentru perfecțiune.

Ce este perfecționismul?

Perfecționismul nu este în mod necesar despre  a fi „perfect”. Puneți-vă această întrebare: este posibil să fiu 100% „perfect”? Deci, dacă nu este vorba despre a fi „perfect”, atunci la ce ne referim când spunem despre cineva că este perfecționist?

Este posibil ca cercetătorii din domeniu să nu fi căzut de acord asupra definiției perfecte, dar în cele ce urmează vom folosi următoarea definiție pentru perfecționism, definiție care cuprinde trei părți cheie:

  1. Lupta neobosită pentru a atinge standarde extrem de ridicate pentru tine și/ sau pentru ceilalți, standarde care sunt solicitante la nivel personal. În mod obișnuit, pentru cineva care privește din exterior  standardele sunt considerate ca nefind necesare în anumite circumstanțe. 
  2. Autoaprecierea personală bazată în mare măsură pe capacitatea ta de a te strădui și de a atinge astfel de standarde nerealiste.
  3. Conștientizarea și trăirea consecințelor negative ale stabilirii unor astfel de standarde exigente,  dar în același timp continui să le îndeplinești în ciuda costurilor uriașe pentru tine.

Suntem de acord că, în general, este o idee bună să ai standarde înalte. A avea obiective te ajută să realizezi lucruri în viață. Dar atunci când aceste obiective sunt fie irealizabile, fie realizabile doar la un cost mare și este foarte dificil să te simți bine cu tine însuți, acesta este momentul în care perfecționismul poate fi problematic.

Cum se dezvoltă perfecționismul?

De unde vine perfecționismul și cum se dezvoltă sunt două întrebări firești. Oamenii sunt complecși și nu există o sigură cauză general valabilă care să determine perfecționismul.

Multe persoane care se confruntă cu această problemă au crescut cu așteptări nerealiste din partea părinților sau ale persoanelor apropiate care i-au îngrijit, sau chiar din partea lor.

Adesea perfecționismul este încurajat în familii, în comunități sau în instituții.

Uneori părinții au pretenția ca copiii lor să fie foarte buni la școală, iar în același timp să facă recitaluri de pian fără cusur. Ei stabilesc cu bună știință, sau fără să-și dea seama, ca standard, perfecțiunea.

Pentru alți copii, perfecționismul se autoimpune. Este posibil ca părinții lor să nu fi așteptat de la ei să facă lucrurile într-o manieră perfectă, însă ei, copii, își stabilesc singuri acest standard ca urmare a așteptărilor culturale din comunitățile din care provin.

Altfel spus opiniile noastre despre noi înșine, despre lume, încep să se formeze și să se dezvolte foarte devreme în copilărie și sunt influențate de experiențele noastre timpuri, dar și de temperamentul nostru. Acești copii au avut experiențe care i-au determinat să dezvolte opinii, păreri despre lume, care i-au încurajat să urmeze standarde nerealiste, cum ar fi: „nu trebuie să greșesc nici o dată”, „trebuie să fiu foarte bun” sau „e cumplit dacă un fac lucrurile foarte bine”.

Este extrem de important să nu ne învinovățim pe noi sau pe apropiații noștri pentru că am învățat să ne fie rușine să fim imperfecți, dar, în același timp, consider că este foarte util să luăm în considerare câteva din primele experiențe pe care le-am avut în copilărie, care au influențat acest mod de gândire, aceste comportamente. Aș dori să amintesc aici de ceea ce numim învățare directă ce presupune recompensele și întăririle pozitive, dar și pedepsele și lipsa întăririlor pozitive și de învățarea indirectă sau modelarea.

Învățarea directă prin întăriri și recompense se referă la situațiile în care copilul este lăudat pentru situațiile când se descurcă bine într-o situație, sarcină sau cu o problemă. În acest context este posibil ca copilul să învețe că stabilirea unor standarde înalte te poate face să te simți bine și că merită să fie atinse. O dată lăudat pentru realizările sale, este posibil ca copilul să dezvolte o credință de genul: „părinții mei sunt bucuroși atunci când iau note mari”, care ulterior este posibil să se transforme într-o credință mai generală: „oamenii mă apreciază când am succes”. Această credință încurajează copilul să continue să aibă succes, dar în timp ea poate deveni rigidă și s-ar putea transforma în: „oamenii mă apreciază doar dacă am succes”.

Un alt tip de învățarea care poate dezvolta perfecționismul, este atunci când copilul este pedepsit pentru greșeli. Atunci când copilul este criticat pentru că a greșit, poate dezvolta o credință de tipul „nu trebuie să fac niciodată o greșeală”. Uneori copilul nu trebuie să fie pedepsit, dar e suficientă absența laudelor sau a recompenselor, situație foarte des întâlnită în cultura noastră. La români, a face lucrurile bine sau foarte bine, pare a fi o așteptare de la sine înțeleasă și rareori un comportament bun, pozitiv este scos în evidență. În lipsa laudelor, copilul poate dezvolta o credință de tipul: „mamei și tatei nu le place că nu iau note mari”, iar aceasta se poate transforma într-o credință de genul: „oamenii nu mă apreciază dacă rezultatele mele nu sunt perfecte”.

Sunt situații când unele persoane nu își amintesc să fie pedepsiți pentru greșelile pe care le-au făcut și spun că pe măsură ce creșteau oamenii au fost mândrii de ei indiferent de succesul pe care l-au avut, în aceste situații spunem că perfecționismul s-a dezvoltat prin învățare indirectă sau prin modelare. Asta înseamnă că putem învăța să ne comportăm bazându-ne pe modul în care vedem, percepem comportamentele persoanelor din jurul nostru. Cu alte cuvinte ne uităm la „modelele” noastre. De exemplu, este posibil ca părinții să fi lucrat foarte mult la serviciu și își luau și muncă pe care o făceau de acasă, pe care o terminau noapte sau petreceau sfârșitul de săptămână mai mult lucrând și mai puțin pentru relaxare. În aceste situații este posibil ca copilul să învețe că: „munca este mai importantă decât relaxarea”. În timp, această credință poate deveni mai rigidă și se poate transforma în: „succesul în carieră este mai important decât orice altceva”. 

Mă poate afecta perfecționismul?

Este evident că sunt mai multe efecte negative cu care se confruntă cei care impun și își impun standarde ridicate sau nerealiste, dar în cele ce urmează mă voi referi doar la una dintre consecințe care vine ca observație personală, după zece ani de lucru cu persoane care s-au confruntat cu probleme de anxietate. Am constat de-a lungul timnpului că standardele nerealiste care stau la baza perfecționismului, combinate cu o stimă de sine scăzută sunt factori ce se regăsesc în cea mai mare parte a problemelor legate de anxietate. 

de: Bogdan Pîrtoacă

Sursa imaginii: Pixabay