Relația mamă-fiică
Pentru a avea și a menține relații sănătoase cu sine și cu ceilalți, avem nevoie să fi internalizat conceptul de mamă, de la o mamă care ne-a acceptat și ne-a oferit iubire într-un mod necondiționat.
Pentru cei mai mulți, relația noastră cu mama este adesea și prima noastră relație de atașament, este barometrul pentru toate relațiile ce vor urma, pentru relația cu sinele, familia, prietenii, colegii, partenerii și copiii noștri. Ne-am născut în lumea ei și acest lucru ne-a influențat într-un mod semnificativ formarea sentimentului de identitate de sine, a sentimentelor, nevoilor și dorințele noastre și dacă acestea sunt acceptabile sau nu, a respectului, demnitații și încrederii în sine, experiența cu corpul nostru, feminitate, puterea și sexualitatea, capacitatea de hrănire și îngrijire de sine, rolurilor sociale ca fete, femei și cât de mult spațiu putem ocupa în lume.
Dacă mama e conștientă de acestea și a lucrat la rezolvarea propriilor probleme de identitate, este mult mai ușor pentru ea să favorizeze separarea, autonomia și sentimentul de identitate de sine al fiicei.
Un sentiment de identitate de sine puternic este esențial pe măsură ce trecem la vârsta adultă.
Nu de puține ori, însă, am întâlnit la cabinet tinere femei care îmi descriau relațiile încordate pe care le aveau cu mamele lor.
În continuare, voi încerca să arăt care sunt efectele negative și consecințele relațiilor disfuncționale dintre mame și fiince:
- așteptări extrem de mari și nerealiste despre noi înșine (acest lucru își poatea avea originea în visele nerealizate ale mamei pe care le-a proiectat asupra noastră),
- un critic interior dur (mamele cred adesea că protejează, ajută sau învață prin a avea un comportament de control excesiv sau unul critic),
- lipsa de acceptare de sine, stima de sine, compasiune către sine și de încredere în sine (mamei îi lipsesc și nu a fost capabilă de a reflecta fiicei aceste calități),
- tendința de a oferi mai mult decât sunt capabile să primească, prin îngrijirea, salvarea sau făcându-le plăcerilre celorlați (învățăm aceste lucruri observând-o pe mama cum acționează în diferite situații de viață, adesea ca o modalitate de a-și satisface propriile nevoi),
- obișnuința de a face prea multe lucruri din convingerea că aceasta este singura cale de a ne satisface nevoile,
- prezența unei stări emoționale negative persistente pentru că nu știm cum să răspundem propriilor nevoi sau cum să cerem ceea ce avem nevoie în relații. Nu sunt în măsură să-și exprime furia într-un mod sănătos și afirmativ, deoarece, când au fost copii, au învățat că este mai sigur să reprime furia și să o îndreptăm spre interior, decât să riște să fie abandonate de mamă. Acest lucru devine un model pe tot parcursul vieții, prin care nevoile altor persoane sunt puse aproape întotdeauna înaintea nevoilor personale,
- credința foarte adânc înrădăcinată că nu sunt suficient de bune și căutarea permanentă în afara lor pentru îndeplinirea nevoilor de siguranță, de dragostea și de valorizare.
În cazul mamelor care nu și-au îndeplinit propriile nevoi de siguranță, dragoste, stimă de sine, realizare de sine, aceste lucru s-ar putea reflecta în comportamentele lor prin:
- neglijență față de nevoile fiicei,
- lipsa empatiei și prezența resentimentelor, sau a furiei atunci când vor fi nevoite să răspundă cerințelor fiicei,
- așteptari nerealiste fata de fiica ei,
- mai de grabă exercitarea controlului, decât a susțineri în educația copilului,
- un stil de parenting incoerent,
- o prezintă pe fiica ei ca pe o papușă frumoasă pentru a căpăta atenție și laudă din partea celorlalti,
- folosește copilul pentru a se elibera emoțional, pentru a fi confidenta ei,
- căută validarea prin succesele fiicei,
- este gelosă și invidioasă pe tinerețea și frumusețea fiicei sale.
Cu toții ne dorim ca mamele noastră să vină în întâmpinarea nevoilor noastre emoționale, dar unele mame nu sunt capabile să facă acest lucru. Acesta ne determină să învățăm de la o vârstă fragedă, moduri adaptative și creative de a ne satisface nevoile prin a face pe plac altora, revoltându-ne, având realizări academice foarte bune, devenind copilul bolnav și așa mai departe. Aceste modele de comportament se mențin adesea și la vârsta adultă.
Cum vindecăm relația mamă-fiică?
La fel ca toate relațiile, ambele părți au responsabilitatea de a lucra individual, cât și pentru relație în vederea realizării acestui lucru.
Dacă relația este încordată și ambele doresc să continue să aibă o relație între ele, alegeți să petreceți timp făcând ceva de care vă bucurați amândouă și stabiliți granițe în jurul rediscutării lucrurilor vechi și dureroase. Construiți o nouă relație una cu celălaltă. Acest lucru devine mai ușor atunci când îl acceptăm pe celălalt așa cum este.
Dacă relația este foarte toxică pentru mamă sau fiică, vă recomand să consultați un psiholog care vă va ajuta să mergeți mai departe. Dacă una sau cealaltă nu este dispusă să participe la terapie, nu este ceva neobișnuit să existe o perioadă de înstrăinare. Acest lucru îi permite de obicei fiicei să se separe și să se idividualizeze și, deși poate fi necesar uneori, poate fi un proces foarte dureros atât pentru mamă, cât și pentru fiică.
Câteva recomandări pentru mame:
Când vă preocupă fiica, arătați vulnerabilitate, îngrijorare și empatie, mai degrabă decât critici. Aceasta creează conexiune și nu deconectare.
Dacă fiica ta este în terapie și vrea să discute despre relația voastră, încearcă să nu fi defensivă, asta îi adâncește rănile. Exersează ascultarea și întreabă-o ce are nevoie de la tine.
Valorizează și încurajează independența, autonomia și sentimentul de sine al fiicei tale, întotdeauna!
Lucrați pentru construirea propriului sentiment de valoare și învațați cum să vă satisfaceți nevoile într-un mod sănătos, mai degrabă decât să vă bazați pe fiica dumneavostră. pentru a vă satisface nevoile.
Recomandări pentru fiice:
Luați-vă tot timpul necesar pentru a vă cunoaște pe deplin. Cine ești separat de mama ta?
Găsește un psihoterapeut bun care să te ajute să explorezi istoricul relației de atașament. Este posibil să internalizați relația terapeutică iubitoare, acceptantă și plină de compasiune. Acest lucru vă poate ajuta să vă vindecați.
Analizează care sunt aspectele pozitive pe care le-ai moștenit de la mama ta. Practică un sentiment de recunoștință pentru acestea și față de mama ta.
Gândiți-vă la mesajele negative pe care le-ați primit de la mama dumneavoastră. Practică empatia și compasiunea pentru tine și față de mama ta, pentru că ea a suferit la rândul ei.
Amintiți-vă că și mama este o fiică, s-a luptat sau se luptă la fel ca tine.
Lucrează la a fi asertivă și învață cum să stabilești granițe cu mama ta.
Eliberați orice mânie care a fost reprimată. Furia latentă este aproape întotdeauna durere. Căutarea dumneavoastră. pentru integralitate și fericire trebuie să înceapă din interior. Pare a fi un clișeu, însă vindecarea se întâmplă atunci când învățăm să ne iubim și să ne acceptăm necondiționat. Să reveniți la mama sau la oricine altcineva pentru acceptare, aprobare, compasiune, bunătate sau iubire atunci când mama s-a dovedit indisponibilă emoțional, vă va face să simțiți mai multă dezamăgire și aceasta adesea adâncește rana.
Devenind mamă și înaintarea în vârstă poate ajuta adesea la vindecarea rănilor vechi. Când deveniți mamă, se întâmplă să dezvoltați un sentiment intens de empatie, deoarece vă dați seama cât de dură poate fi maternitatea.
Este important de reținut că nu trebuie să fim prinși în blamarea sau demonizarea mamelor. Și relațiile dintre tată și fiică sunt la fel de complexe.
E bine însă să recunoaștem impactul profund pe care stilul nostru de părinte îl are asupra sentimentului de sine al fiicei și al sănătății și bunăstării sale relaționale, emoționale, psihologice și sociale.
Dacă dorești să îmbunătățești relația pe care o ai cu mama ta, programează o ședință online sau la cabinet cu unul dintre specialiștii noștrii.
Relația mamă-fiică de: Bogdan Pîrtoacă
Sursa imaginii: Chema Photo via Unsplash