Complex post traumatic stress disorder
În articolul anterior scriam despre perspectiva unei supraviețuitoare a complexului de stres post traumatic, astăzi o să vorbim despre tehnicile de suport ce pot fi oferite unei persoane care suferă de C-PTSD.
Ce ajută o persoană cu C-PTSD?
Când o persoană adultă cu C-PTSD primeşte un diagnostic în acest sens, se informează, citeşte, merge la terapie, devine conştientă de ceea ce se întamplă cu sine. De asemenea, recunoaşte care îi sunt oamenii din grupul de suport (membri ai familiei, prieteni, colegi), iar acest grup de suport este foarte, FOARTE important. Nimic special până aici, asta este ceva ce fiecare om face, indiferent dacă suferă de C-PTSD sau nu.
La cei cu C-PTSD, în schimb, pentru că lipsa încrederii în oameni este o caracteristică specială, atunci când cei din grupul de suport le declanșează stări emoţionale puternice, se simt aruncați înapoi în traumă. În aceste momente este nevoie de mult calm şi compasiune, tocmai pentru că persoana care suferă de C-PTSD se simte în pericol, consideră că viața îi este pusă în pericol în acel moment. Apoi simte că nu a reuşit să vadă pericolul şi se blamează pentru asta.
Dacă a destăinuit că suferă de C-PTSD, iar emoțiile în anumite momente îi sunt invalidate, lipsa încrederii se accentuează profund şi poate şterge perioade întregi de terapie. De aceea, dacă sunteți apropiați de o persoană care suferă de C-PTSD, dacă doriți să îi fie bine şi să o ajutați, există câteva cuvinte/ fraze cheie care le pot ajuta în acele momente.
Personal consider că cel mai important sentiment este acela de compasiune (a nu se confunda cu mila). Este înțelegerea față de un om care a trecut prin multe şi căruia îi este greu să uite – acele flashback-uri de care spuneam în articolul anterior.
– Sunt aici, te ascult, îți vreau binele
– Îmi dau seama că ceva te-a neliniștit, dacă vrei să vorbim despre asta, sunt dispus/ dispusă să te ascult
– Ceea ce simți contează pentru mine, pentru că eşti important/ importantă pentru mine
– Ce simți că te-ar ajuta când te simți copleşit/ copleşită şi când simți anxietate? Ai nevoie de spațiu? Vrei să ieşi la aer? Vrei să discutăm despre ce s-a întamplat?
– Nu ştiu ce te poate ajuta în acest moment, dar vreau să ştii că sunt şi stau aici, lângă tine
– Sunt aici pentru tine, nu eşti singur/ singură
– Reacțiile și simptomele tale au sens ținând cont de experiențele prin care ai trecut
– Nu este nimic în neregulă cu tine, sunt doar părți din trecut care te apasă
– Ai trecut prin multe, ai nevoie de odihnă
– Ştiu ca nu este vina mea, dar îmi pare rău că ai trecut prin așa ceva
Ce NU ajută o persoană cu C-PTSD?
Pentru persoanele care suferă de C-PTSD, sunt importante cuvintele/ frazele de compasiune. Sunt importante pentru că ajută la liniştirea simţurilor, îi ajută să se simtă în siguranță, îi ajută să se simtă acceptați, îi ajută să simtă că sunt valoroşi pentru alți adulți, îi ajută să se simtă iubiți. Se simt astfel validați, că trăirile lor nu sunt false, îi încurajează şi le întăreşte conexiunea cu aceea persoană, simt astfel că au o persoană autentică în faţa lor, simt că sunt în prezent şi prezentul este bun.
Dar pentru că la nivel uman, de foarte multe ori, trecem prin filtrul personal orice nevoie, sunt şi situații când ceea ce i se spune unei persoane care suferă de C-PTSD, într-un moment de stres emotional puternic, poate avea un efect devastator. Ceea ce face ca persoana care suferă de C-PTSD să se izoleze social, să se depărteze de ceea ce îi făcea plăcere, să se auto-pedepsească, să cadă în depresie, sau în cazuri extreme, să îşi facă rău.
De asta este bine ca atunci când o persoană cu C-PTSD îţi împărtăşeşte o stare ce a avut un impact emoţional puternic asupra sa, încearcă pe cât posibil să eviți fraze precum;
– Hai că nu a fost atât de rău, exagerezi
– Ți se pare, nu e adevărat ce crezi/ ce ai văzut/ ce ai simțit
– E timpul să depăşeşti momentul şi să mergi mai departe
– Asta s-a intamplat în trecut, de ce eşti încă supărat/ supărată?
– Eşti tu prea sensibil/ sensibilă
– Linişteşte-te, calmează-te o dată
– Crezi că o să te faci vreodată bine?
– Eşti un bărbat puternic/ o femeie puternică, nu te mai victimiza
– Exagerezi, au trecut atât de mulți ani de când ți s-a întamplat x sau y. Hai, treci peste
– Iar începi cu chestiile tale?
– Ce este în neregulă cu tine? Ai înebunit?
– Nu te cred, nu cred nimic din ceea ce îmi spui
– Hai că prea îţi place să dramatizezi
– Nu mai plânge, zici că eşti un copil
– Hai că şi eu am trecut printr-o grămadă de chestii, şi nu mă vezi plângându-mă
– Alți oameni au trecut prin chestii mult mai rele şi sunt bine merci. Nu mai face atâta tam-tam
Dacă aceste fraze vin într-un moment cu impact emoţional puternic, persoana cu C-PTSD începe să aibă dificultăţi în a recunoaşte ce este real şi ce nu. Simte că experiența sa nu contează, se simte înstrăinată, se simte învinovățită pentru ceva ce i s-a întamplat, se simte ruşinată că nu este la fel ca ceilalți.
Asta nu înseamnă, totuşi, că trebuie să avem un soi de embargou pe vocabular în preajma persoanelor cu C-PTSD, dar atunci când ți se împărtăşeşte o nelinişte, o situaţie stresantă, frazele de mai sus înrăutățesc şi mai mult situația în care se află.
Mecanisme de apărare şi vindecare
C-PTSD este o afecțiune tratabilă. În funcţie de vârsta persoanei, evenimentele care au condus la această afecțiune, în funcție de mediul social, dacă persoana merge la terapie sau nu, vindecarea se poate face între 6 luni şi câțiva ani. De aceea este foarte important să îți identifici stările, iar dacă simți că ai nevoie de ajutor, să îl ceri! Este nevoie de răbdare, compasiune, blândețe şi încredere. Foarte multă încredere.
—-
În ultimii trei ani, am învățat, puțin câte puțin, să nu-mi mai fie frică de conflict. Să spun real ce simt, când simt, cum simt. Pe de o parte, aveam teama izvorâtă din nevoia mea de protecție pentru cei din jur, dar şi pentru că, în trecut, exprimarea opiniei avea repercursiuni (violență fizică, agresivitate verbală, deprivare emoțională şi/ sau sexuală). Aşa că am învățat să citesc comportamentele umane şi ce ar putea declanşa aceste repercursiuni.
I se mai spune şi Fawn Response (atitudine de caprioară vigilentă), şi descrie comportamentul (adesea inconștient) care urmăreşte să mulțumească, să liniştească amenințarea într-un efort de a te proteja de alte vătămări ulterioare.
Este un fel de condiționare, diferența dintre o persoana care suferă de C-PTSD şi una care nu suferă de C-PTSD, fiind că persoana cu C-PTSD are acest comportament cu toată lumea, nu doar cu agresorul. Şi nici nu revine „să îşi facă dreptate”, pentru că nu este echipată cu astfel de reacții. Pentru că la nivel emoțional şi psihologic, dezacordul înseamnă pedeapsă, iar simțurile, inclusiv gâtul, se blochează efectiv.
Astfel, printre persoanele care suferă de C-PTSD, se regăsesc foarte mulți oameni cu aşa numitul comportament de people pleasing, adică să le faci altora pe plac în detrimentul tău.
Cel mai greu este să îți înţelegi reacțiile, fără să te auto-pedepseşti – de ce nu am reacționat, de ce nu am spus chestia aia atunci, de ce nu am găsit o modalitate prin care să spun că nu vreau, că nu sunt de acord, că nu pot, că nu îmi doresc asta, că nu se aplică sistemului meu de valori. De ce nu am bariere sănătoase cu oamenii? Asta pe lângă vorbele grele pe care o persoană cu C-PTSD şi le spune sieşi (nu sunt în stare de nimic, nu merit, sunt un om rău, am facut ceva rău..).
Cu răbdare, cu terapie, cu ajutorul grupurilor de suport, o persoană care suferă de C-PTSD începe să îşi crească nivelul de apărare, de răspuns, începe să înţeleagă când devine un instrument de binefacere, începe să aprecieze oamenii reali, fără agende ascunse. Chiar dacă asta vine la pachet cu înstrăinarea faţă de oameni pe care în trecut îi considera de neinlocuit în viaţa sa.
Aşa că voi încerca, din experienţa personală, să împărtăşesc câteva parghii de ajutor pentru cei care suferă sau care încă nu ştiu că suferă de C-PTSD.
– Caută un terapeut, eventual specializat în terapie cognitivă. Cu cât începi mai devreme terapia, cu atât mai devreme îți oferi o viață care merită trăită
– Oferă-i corpului odihnă. Fiecare dintre noi avem alt ceas biologic; identifică-l pe al tău şi nu te simţi vinovat/vinovată dacă ai nevoie de mai mult somn decât ceilalţi oameni din viaţa ta. Dacă ți se reproşează asta, spune sincer că asta este nevoia ta.
– Încearcă să mănânci bine (să îi oferi corpului resurse pentru o bună funcționare), bea apă, fă mişcare, stai în aer liber măcar jumătate de oră în fiecare zi.
– Când simți că gândurile şi emoțiile încep să te copleşească, fă un duş dacă poți, sau dacă eşti într-un cadru social, spală-te pe faţă, ține palmele sub apă 5 minute.
– Invață să spui NU şi să argumentezi asta astfel încât persoana cu care interacționezi să îți înțeleagă refuzul. Va fi un pic mai greu la început, dar încet, încet devii adultul funcțional cu nevoi şi dorințe acceptate.
– Încearcă să te educi singur/ singură, ca şi cum ți-ai fi propriul părinte. Asta implică multă compasiune față de tine însuți/ însăți şi multă libertate de exprimare oferită copilului interior (eu încă sar în băltoace, mănânc înghețată până îmi îngheață creierul, toamna iau toate grămezile de frunze la picior…)
– Descoperă ce iți doreai, ce îți făcea plăcere cel mai mult când erai copil, adolescent. Încearcă să îți aduci această plăcere în viața de adult şi zâmbeşte-ți de fiecare dată când îți oferi asta.
– Nu te invinovăți atunci când capeți curaj să verbalizezi ceea ce gândeşti şi persoana din faţa ta se supără. Oferă-i persoanei timp să se înveţe cu tine şi noua ta forma de dialog.
– Încearcă să îți găseşti metode sănătoase de exprimare a furiei într-un mod care nu te duce în regret, dar nici în a te îndoi de reacția ta.
– Alătură-te unui grup de suport; când te alături unui grup de oameni care au trecut prin experiențe similare sau care i-au marcat, îți recâştigi încrederea în oameni, te simți mai puțin singur/ singură.
– Limitează timpul petrecut în fața televizorului sau pe canalele de social media. Evenimentele care sunt de multe ori privite ca fapte, te pot retraumatiza şi te pot ține într-o stare de alertă continuă, fără să îți dai seama.
– Stai deoparte de orice crezi că ți-ar creea o adicție. Pentru persoanele cu C-PTSD orice adicție poate fi o rezolvare usoară şi rapidă, dar în realitate accentuează gravitatea afecțiunii.
– Ajută alţi oameni care sunt în situații similare. Şi ei au nevoie să îşi recapete încrederea în oamenii din jurul lor.
Cum am învăţat să pun etichete peste ceea ce trăiesc?
Motivul pentru care am ales să scriu despre asta a fost pentru a creşte nivelul de înţelegere a unei afecțiuni pe care o pot avea oamenii din jurul nostru, fără ca cineva să ştie cum poate fi gestionată. Uneori nici cei care suferă de C-PTSD nu sunt echipați cu toate uneltele de care au nevoie şi se retraumatizează fără să ştie.
Şi cum spunea cineva la un moment dat, sufletul nu are oglindă, şi funcționalitatea celor care suferă de C-PTSD poate lăsa impresia că sunt nişte luptători autosuficienți. Când, de fapt, îşi doresc/ ne dorim iubire şi pace.
În urma documentărilor pe acest subiect, în urma propriilor introspecții, am identificat câteva efecte comune ale celor care suferă de C-PTSD, care includ următoarele dimensiuni:
1) Gândurile – starea de ruminație/ Convingeri despre sine şi viitor
Percepția despre sine este alterată, iar asta vine în urma pedepselor primite în trecut. Poate include neputință, ruşine, vinovăție, stigmatizare şi un sentiment de a fi complet diferit de alți oameni. Poate include, de asemenea, o pierdere a încrederii în sine sau un sentiment de deznădejde şi disperare, inclusiv gânduri suicidale.
Câteva exemple de convingeri: Sunt o persoană rea, nu sunt suficient de bun/ bună, sunt defect/ defectă, trebuie să dau mai mult pentru a fi acceptat/ acceptată, trebuie să demonstrez că merit, sunt neputincios/ neputincioasă, e ceva în neregulă cu mine, îmi place să dețin controlul, îmi place să am răspunsuri care să mă ajute să umplu puzzle-ul din mintea mea, îmi place certitudinea.
La prima vedere pare a fi ceva greu de gestionat într-o relație sau care poate speria, dar pentru o persoană onestă şi dechisă dialogului, astfel de trăsături nu au de ce să sperie.
Este atât de complexă această afecțiune încât multe dintre aceste gânduri se transformă în actiuni de supracompensare tocmai pentru că persoana care suferă de C-PTSD să se simtă acceptată şi iubită/ apreciată.
2) Sentimentele/ Emoțiile
Pot include o stare de tristeţe persistentă, furie explozivă sau furie inhibată. Cum spuneam anterior, contează mediul în care se află o persoană care suferă de C-PTSD, dacă i se permite exprimarea furiei, dacă persoana în sine ştie cum să gesţioneze un episod de furie, dacă ştie cum să îşi exprime furia într-un mod sănătos (da, există aşa ceva).
Câteva exemple de sentimente/ emoţii care pot apărea în starea de hyperarousal: mă simt trist/ tristă, sunt nervos/ nervoasă, mă simt iritat/ iritată, mă simt ruşinat/ ruşinată, mă simt speriat/ speriată, simt frică, mă simt înfricoşat/ înfricoşată, mă simt neputincios/ neputincioasă, mă simt fără speranţă, mă simt nesigur/ nesigură, mă simt pierdut/ pierdută, ma simt apatic/ apatică.
3) Relațiile
Personal consider că cel mai greu de gestionat este să mărturiseşti că suferi de C-PTSD. În primul rând este teama stigmatizării, apoi vin, lipsa de informare, minimizarea emoţiilor/ sentimentelor, lipsa empatiei/ compasiunii, folosirea diagnosticului ca metodă de atac sau contra-argument atunci când o persoana care suferă de C-PTSD încearcă să îşi facă ordine în gânduri.
Exemplele includ izolarea, neîncrederea sau căutarea repetată a unui salvator. La un moment dat am spus cuiva că tot ce îmi doresc este să fiu într-un spațiu unde să îmi pun capul pe pernă şi să mă simt în siguranță. Să simt că nimeni şi nimic nu îmi mai face rău, să nu mai fiu în continuu în alertă, să simt pace.
Câteva exemple de trăiri: Nu pot avea încredere în nimeni, am încredere în oamenii greşiți/ nepotriviți pentru mine, vreau sa fiu singur/ singură, nu pot să-mi fac prieteni sau să păstrez prieteniile, relațiile sunt grele, relațiile nu merită efortul, oamenii nu mă înţeleg sau oamenii nu fac niciun efort în a mă înțelege, oamenii buni mor până la urmă aşa că voi suferi mereu lipsa lor.
4) Efecte la nivelul corpului/ somatizări
Este şi o carte, „Corpul ține scorul”, de Bessel van der Kolk, care vorbeşte despre efectele traumelor asupra corpului. În cazul persoanelor care suferă de C-PTSD, corpul învață să fie constant în alertă, în gardă, să se protejeze constant, se află într-o stare continuă de agitație, nelinişte, de anticipare a ceva rău, a unui eventual pericol. De asta este foarte important ca oamenii care suferă de C-PTSD să îşi recunoască stimulii, ce şi mai ales cine, îi ţine în stare de alertă (un serviciu stresant, oameni apropiați cu temperamente agresive, oameni cu stări anxioase, aglomerații de oameni, sunete puternice).
Câteva efecte la nivelul corpului pe care o persoană care suferă de C-PTSD le poate simți : umerii încordați, tresăriri la orice zgomot, sentimentul că nu aparțin corpului, dureri de stomac, dureri de cap, dureri musculare (fără a fi facut un efort fizic), frământări de mâini sau încleştarea degetelor, epuizare indiferent de cât de mult dorm, evitarea de a privi oamenii în ochi, evitarea de a fi atinşi, distanțare fizică şi emoțioanală de către cineva perceput ca agresor.
5) Conştiinţa
Asta e partea cel mai greu de explicat cuiva care nu este format în sănătate mintală. Pentru a fi un adult funcțional, persoana care sufera de C-PTSD, începe să dezvolte compartimentalizarea emoțiilor, asta aducând uneori la amânarea unor trăiri (nu-mi permit să simt asta acum, trebuie să lupt cu mine ca să nu cad). Include uitarea de evenimente traumatice, sau chiar retrăirea evenimentelor traumatice sau episoade în care cineva se simte detaşat de procesele mentale sau de corp (disocierea).
Disocierea se întamplă într-un episod de stres puternic, de panică sau îngrijorare, într-o experiență traumatizantă, ca mecanism de apărare, ajungi să îți priveşti sinele din exterior, din abuzat te transformi în spectator.
De exemplu, într-o ceartă cu cineva foarte apropiat, persoana care suferă de C-PTSD simte că efectiv îşi părăseşte corpul. Atunci alege să plece, să iasă din locul în care se află. Este cea mai sigură metodă de a se elibera de stres, de a nu răni, şi de a nu fi ținta unei agresiuni. Poate simți ca şi cum ar curge prin viață fără niciun scop. Simte ca nu îşi mai aparține corpului, mintea este foarte departe, de cele mai multe ori la vârsta cu cele mai multe efecte traumatice.
Tot la nivel de conştiință apare şi lipsa capacităţii de a rememora amintirile timpurii (sau se amintesc doar experienţele „rele”), retrăirea constantă a evenimentelor traumatice, coşmaruri, super vigilență, fiind tot timpul pe marginea prăpastiei, întotdeauna cu sentimentul că ceva rău urmează să se întâmple, concentrarea pe a anticipa ceva rău. Este o teamă constantă că fericirea nu durează, că oricând ceva rău urmează să se întămple.
Daca o persoană adultă care suferă de C-PTSD ajunge să se cunoască pe sine, să ştie ce îi face bine si ce nu, dacă ajunge să ia oamenii aşa cum sunt, cu bune şi cu rele, dacă practică empatia şi compasiunea față de sine, dacă merge la terapie, dacă verbalizează ceea ce simte, fără frică, atunci poate începe o viață care merită trăită.
Text de: Magda Toreanik – Certified mental health facilitator, Mental health Counselling/ Counsellor by The Center for Credentialing & Education Certified Mental Health First Aider by MHFA, England
Imagine: tablou de Magda Toreanik
Complex post traumatic stress disorder